Concursul Access City Award 2025 este deschis până la 10 septembrie 2024. Acest premiu european recunoaște orașele care au întreprins o activitate remarcabilă pentru a deveni mai accesibile pentru persoanele cu dizabilități.
Spațiile accesibile – atât fizice cât și virtuale – reprezintă primul pas către egalitate. Dacă persoanele cu dizabilități nu pot avea acces la transport, magazine, parcuri, site-uri web și așa mai departe, nu pot face propriile alegeri și nu pot prelua controlul asupra vieții lor.
Premii: locul: 150.000 euro, locul 2: 120.000 euro, locul 3: 80.000 euro.
Cine poate aplica? Premiul Access City este deschis pentru toate orașele din UE cu peste 50.000 de locuitori sau zone urbane compuse din două sau mai multe orașe cu o populație combinată de peste 50.000 de locuitori, dacă se află în țări UE cu mai puțin de 2 orașe cu peste 50.000 de locuitori.
Procesul de selecție: Procesul de selecție este împărțit în două faze: preselecția la nivel național și selecția finală la nivel european. Juriile naționale din fiecare țară selectează maximum trei orașe. Juriul european selectează câștigătorii dintre candidații preselectați,
Juriul ia în considerare măsurile luate și planificate în următoarele domenii:
- mediul construit și spațiile publice
- transport și infrastructura aferentă
- informația și comunicarea, inclusiv noile tehnologii ale informației și comunicațiilor
- facilități și servicii publice
- exemple privind infrastructura sportivă accesibilă (pentru mențiunea specială).
Solicitantul de succes trebuie să demonstreze o abordare coerentă a accesibilității în toate cele patru domenii și o viziune ambițioasă.
Puteți trimite aplicația aici: Create Application | Access City Award 2025 - Employment, Social Affairs & Inclusion - European Commission (europa.eu)
Propunerile se transmit printr-un formular online. Formularul trebuie completat de preferință în limba engleză, dar sunt acceptate și alte limbi oficiale ale UE.
Calendar
Termen limită pentru înscriere: 10 septembrie 2024, ora 23:59:
Începutul lunii noiembrie 2024: anunțul finaliștilor
Anunțarea câștigătorilor și a mențiunilor speciale la ceremonia de premiere din cadrul Conferinței “Ziua Europeană a Persoanelor cu Dizabilități”: 28 – 29 noiembrie 2024